marți, 4 ianuarie 2011

tulburari de personalitate


Tulburările de personalitate


          Cauzele medicale ale modificărilor de personalitate

          Tulburarea de personalitate organică – o alterare semnificativă a modelelor obişnuite ale comportamentului premorbid, în special fiind afectate expresia emoţională, trebuinţele şi impulsurile; funcţiile cognitive sunt defectuoase în special sau în sfera planificării propriilor acţiuni şi anticipării consecinţelor lor pentru subiect.
            Cauze medicale ale schimbărilor de personalitate: demenţa corticală, tumorile SNC, afecţiuni ale lobului frontal, traumatisme craniene, intoxicaţii, sindrom postconvulsiv, psihochirurgie, accidente vasculare cerebrale, hemoragii subarahnoidiene, demenţă subcorticală, afecţiuni ale lobului temporal.
            Caracteristici ale tulburării de personalitate organice:
            a. capacitate constant redusă de a persevera în activităţi cu scop, mai ales când implică lungi perioade de timp şi satisfacţii amânate;
            b. comportament emoţional alterat, caracterizat prin labilitate emoţională, bună dispoziţie superficială şi nejustificată (euforie), veselie neadecvată, schimbare rapidă spre iritabilitate sau scurte explozii de furie; în unele cazuri poate apărea apatia predominantă;
            c. dezinhibarea expresiei necesităţilor şi impulsurilor fără a lua în considerare consecinţele sau convenţiile sociale;
            d. tulburări cognitive sub forma suspiciunii sau ideaţiei paranoide şi/sau preocupare excesivă pentru o unică temă de obicei abstractă;
            e. alterare marcată a debitului şi fluenţei verbale: circumstanţialitate, hiperimplicare, vâscozitate, hipergrafie;
            f. comportament sexual alterat (hiposexualitate sau schimbarea preferinţei sexuale).

            Tulburările de personalitate. Delimitări conceptuale

          Tulburările de personalitate – trăsături (modele de gândire şi relaţionare cu mediul şi cu propria persoană) inflexibile şi dezadaptative care provoacă fie perturbări în funcţionalitatea socio-profesională a individului, fie disconfort subiectiv; ansamblul caracteristic şi persistent de trăsături, predominant cognitive, dispoziţionale şi relaţionale, ilustrate printr-un comportament care deviază în mod evident şi invalidant de la expectanţele faţă de persoana respectivă şi de la normele grupului său social şi care nu mai realizează funcţia homeostatică pentru mediul social al subiectului. Aceste trăsături se recunosc încă din adolescenţa târzie şi persistă toată viaţa, atenuându-se de obicei o dată cu înaintarea în vârstă.
            Personalităţile dizarmonic-psihopate se caracterizează prin:
            a. dizarmonie caracterială gravă şi persistentă care se exprimă prin diverse tipologii;
            b. această tulburare influenţează negativ (perturbator) existenţa interpersonal-socială a individului; judecata morală poate fi deficitară;
            c. dizarmonia este urmarea disontogenezei persoanei, anormalitatea este anevolutivă şi greu influenţabilă prin educaţie, sancţiuni sau tratament psihiatric.
            Caracteristici ale personalităţilor “sociopate” sau “nucleare”, antisociale:
a. subiectul urmăreşte satisfacerea propriilor interese şi plăceri fără a ţine cont de alţii (egocentric, hedonic);
b. subiectul este de acord cu comportamentul său (egosinton);
c. în situaţii conflictuale consideră că alţii sunt vinovaţi (extrapunitiv);
d. îi determină pe alţii să sufere mai mult decât suferă el însuşi;
e. atitudinea activă şi heteroagresivă predomină asupra celei inhibate;
f. lipsa de adecvare nuanţată la diverse situaţii, incapacitatea de a învăţa din experienţă (psihorigiditate).

Etiologia tulburărilor de personalitate

În etiologia tulburărilor de personalitate îşi aduc aportul ereditatea, factorii perinatali, factorii de microorganicitate, factorii de dezvoltare.
Tulburările de personalitate sunt alcătuite din trăsături de personalitate care arată o persistenţă maladaptativă şi inflexibilitate şi care sunt pattern-urile durabile ale comportamentului:
a. trăsăturile nu sunt patologice în sine şi nici diagnosticabile ca tulburări mintale;
b. recunoaşterea acestor trăsături mediază înţelegerea reacţiilor faţă de stres, boală sau oricare situaţie cu implicaţii medicale.

Clasificarea tulburărilor de personalitate. Ipostaze clinic-medicale

            Caracteristici ale pacienţilor cu tulburări de personalitate:
  • modele de comportament cronice şi durabile, nu episodice
  • blamarea constantă a altora
  • uşor de înfuriat sau de făcut geloşi
  • ego-sintonie
  • funcţia socială sau ocupaţională tulburată
  • dependenţă sau independenţă excesivă
  • frecvent ‘dezamăgiţi’ de către partener
  • impulsivitate sau compulsivitate
  • exacerbare produsă de afecţiuni ale SNC, traumatism cranian şi stres
  • standarde şi opinii inflexibile
  • iritabilitate
  • abilităţi empatice reduse
  • înşelarea persoanelor pentru a ajunge la un rezultat final
  • egocentrism
  • deseori rezistenţă la tratament
  • trecere de la subevaluare la supraevaluare
  • relaţii interpersonale tulburi sau instabile


1. Tulburarea de personalitate paranoidă
Caracteristica centrală o reprezintă neîncrederea şi suspiciozitatea faţă de alţii, ale căror intenţii sunt interpretate ca rău-voitoare şi care persistă chiar în faţa unor dovezi puternice că nu există nici un motiv de îngrijorare. Paranoizii tind să fie anxioşi, distanţi, fără umor şi certăreţi, exagerând adesea starea de fapt. Sunt revedincativi, ranchiunoşi şi impacabili faţă de insulte, injurii sau ofense. În activitatea profesională depun multe eforturi şi dacă se află în situaţia de a munci individual se descurcă foarte bine. Au dubii nejustificate referitoare la loialitatea sau corectitudinea colegilor sau prietenilor.

2. Tulburarea de personalitate schizoidă
Caracteristica principală este lipsa de interes faţă de alte persoane şi relaţii sociale. Sunt indiferenţi la laude sau critici. Sunt nişte singuratici şi exprimă puţine emoţii. Sunt retraşi, lipsiţi de simţ al umorului, reci şi aplatizaţi emoţional. Deşi sunt izolaţi social şi au afectivitatea aplatizată (caracteristici ale schizofreniei) nu au tulburări de gândire, idei delirante sau tulburări de limbaj ori percepţie, de aceea nu pot fi consideraţi schizofreni.

3. Tulburarea de personalitate schizotipală
În prim plan se află deficite sociale şi interpersonale manifestate prin disconfort acut în relaţii şi reducerea capacităţii de a stabili relaţii intime, precum şi prin distorsiuni cognitive şi de percepţie şi excentricităţi comportamentale. Schizotipalii au o gândire magică sau credinţe stranii care le influenţează comportamentul şi sunt incompatibile cu normele culturale sau subculturale. De asemenea, ei trăiesc experienţe perceptive insolite, incluzând iluzii corporale. Au o gândire şi un limbaj bizar, vag, circumstanţial, metaforic, supraelaborat sau stereotip.

4. Tulburarea de personalitate antisocială/dissocială
Denumiţi adesea şi sociopaţi, antisocialii sunt caracterizaţi prin: desconsiderarea şi violarea drepturilor altora, impulsivitate şi incapacitate de a face planuri de durată, iritabilitate şi agresivitate, neglijenţă pentru siguranţa proprie şi a altora, iresponsabilitate prin inconsecvenţă profesională sau financiară, lipsa de remuşcare, sfidarea legilor şi normelor sociale, incapacitate de a se conforma normelor sociale în legătură cu comportamentele legale, incorectitudine, minciuni repetate, manipularea altora pentru profitul sau plăcerea personală. Ei pot forma relaţii interpersonale cu uşurinţă, dar natura acestora este superficială.

5. Tulburarea de personalitate borderline
Caracteristica principală o constituie instabilitatea relaţiilor interpersonale, a imaginii de sine şi a afectului, precum şi impulsivitatea manifestată prin cheltuieli abuzive, joc patologic, abuz de substanţă, mâncat excesiv, relaţii sexuale dezorganizate etc. Indivizii alternează între extremele de idealizare şi devalorizare, între iubire şi ură în relaţii şi faţă de propria persoană. Caracteristic este sentimentul de vid interior pe care aceştia îl resimt. Pot avea o perturbare a identităţii. Apar manifestări frecvente de furie cu incapacitatea de a-şi controla mânia. Pot avea un comportament automutilant şi ameninţări recurente de suicid. Nu suportă solitudinea şi sunt instabili afectiv.

            6. Tulburarea de personalitate histrionică
            Este caracterizată prin emoţionalitate excesivă şi comportamente de căutare şi captare a atenţiei. Istericul se simte nemulţumit atunci când nu se află în centrul atenţiei, îşi schimbă rapid emoţiile, care sunt superficiale, în funcţie de emoţiile anturajului (poekilotimie). Catarsisul afectiv este facil. Individul este sugestionabil, uşor de influenţat, are tendinţa de a dramatiza conţinutul vorbirii şi un stil de comunicarea colorat, impresionabil. Consideră relaţiile a fi mai intime decât sunt în realitate. Are un comportament seductiv şi provocator sexual. Este manipulativ, orientat spre satisfacerea propriilor interese. Se entuziasmează facil şi efemer. Pot exista ameninţări cu suicidul.

            7. Tulburarea de personalitate narcisică
            Este caracterizată prin grandoare, necesitatea de admiraţie şi lipsa de empatie. Are sentimentul de autoimportanţă, fantasme de succes uriaş şi putere. Necesită admiraţie excesivă şi îşi subliniază repetat şi exagerat calităţile. Este sensibil la critică şi pierderi. Are pretenţii exagerate de tratament favorabil şi supunere dorinţelor sale. Profită de alţii pentru a-şi atinge scopurile şi este lipsit de empatie. Comportamentul său este arogant şi sfidător, tinzând să-I minimalizeze pe ceilalţi. Are sentimente ostile sau de invidie pe care le proiectează asupra interlocutorilor.

            8. Tulburarea de personalitate evitantă/anxios-evitantă
            Se caracterizează prin inhibiţie socială, sentimente de insuficienţă şi hipersensibilitate la evaluare negativă. Evită activităţile profesionale care implică contactul interpersonal semnificativ, datorită fricii de critică, dezaprobare sau respingere. Manifestă reţinere în relaţiile intime, de teama de a nu fi ridiculizat şi este inhibat în relaţii noi datorită sentimentelor de inadecvare. Ataşamentele personale sunt restrictive. Se consideră inapt social, inferior celorlalţi, neatractiv şi se subestimează. Este ezitant în a-şi asuma riscuri sau în a se angaja în activităţi noi pentru a nu fi pus în dificultate. Este interpretativ şi hipersensibil faţă de comentariile celorlalţi.

            9. Tulburarea de personalitate dependentă
            Se caracterizează prin necesitatea excesivă de a fi supervizat, îndrumat, ceea ce duce la un comportament de supunere şi adeziv, din cauza fricii de separare. Are dificultăţi în a lua decizii comune, fără reasigurări şi sfaturi din partea altora. Necesită ca alţii să-şi asume responsabilitatea pentru cele mai importante domenii ale vieţii lui. Are dificultăţi în a-şi exprima dezaprobarea faţă de alţii de teama de a pierde aprobarea sau suportul acestora. Are dificultăţi în a iniţia proiecte sau a face ceva singur datorită lipsei de încredere în judecata proprie şi în capacităţile sale. Merge foarte departe spre a obţine solicitudine până la punctul de a se oferi voluntar să facă lucruri neplăcute. Caută urgent o altă relaţie drept sursă de supervizare când o relaţie strânsă se întrerupe. Îi este exagerat de frică de a fi lăsat să aibă singur grijă de sine şi se simte lipsit de ajutor când rămâne singur.

            10. Tulburarea de personalitate obsesiv-compulsivă
            Caracteristica principală este preocuparea pentru ordine, perfecţionism şi control mental şi interpersonal în detrimentul flexibilităţii, deschiderii şi eficienţei. Este preocupat de detalii, reguli, liste, ordine, organizare sau planuri, în aşa fel încât obiectivul major al activităţii este pierdut. Prezintă perfecţionism care interferează cu îndeplinirea sarcinilor. Este excesiv de devotat muncii şi productivităţii mergând până la excluderea activităţilor recreative şi prieteniilor. Este hiperconştiincios, scrupulos şi inflexibil în probleme de morală, etică, valori. Refuză să delege sarcini sau să lucreze cu alţii în afara situaţiei când aceştia se supun stilului său. Adoptă un stil avar de a cheltui. Manifestă rigiditate şi încăpăţânare.

            Alte tulburări de personalitate
·         tulburarea de personalitate depresivă
·         tulburarea de personalitate emoţional-instabilă
·         tulburarea de personalitate pasiv-agresivă
·         tulburarea de personalitate masochistă (nevalidată) – caracteristicile au fost preluate de tulburarea dependentă şi tulburarea pasiv-agresivă
·         tulburarea de personalitate sadică (nevalidată) – caracteristicile au fost preluate de tulburarea antisocială

Tipul de personalitate
Trăsături esenţiale
Trăsături asociate
Complicaţii
Paranoidă
Suspiciozitate exagerată, neîncredere generalizată, controlul fidelităţii şi autenticităţii datelor, faptelor şi situaţiilor, interpretativitate, reţinere, distanţare, ermetizare, non-confidenţialitate, tendinţe de putere, valorizare, dificultăţi relaţionale, de integrare şi armonizare
Rigoare logică, argumentativitate şi persuasiune, combativitate şi tenacitate, nevoia de a fi recunoscut, stimat, slabă toleranţă la pierdere, eşec sau frustare, intoleranţă la minimalizare, rejecţie, ignorare, heteroatribuirea insucceselor, rezonanţă afectivă redusă, tendinţă la autonomie, incapacitate de cooperare, exigenţă şi intransigenţă, tendinţă de autovalorizare, atitudine de supraestimare şi fantasme de grandoare şi omnipotenţă, supravalorizarea rangului, dispreţul pentru cei slabi, incapabili
Scurte episoade psihotice
Poate apărea ca antecedent premorbid al depresiei majore, schizofreniei, tulburărilor delirante
Schizoidă
Introversie marcată, detaşare de realitate, sociofobie, non-implicare, rezonanţă afectivă redusă, disponibilitate scăzută de a trăi pierderea, eşecul, frustrările, preferinţe pentru activităţi solitare, conduită neconvenţionala sau bizară
Înclinaţie spre introspecţie şi reverie, indiferenţă faţă de lauda sau critica celorlalţi, preocupări reduse ori absente pentru activitatea sexuală
Poate apărea ca antecedent premorbid al tulburării delirante, schizofreniei sau tulburării depresive majore
Schizotipală
Aspecte particulare şi excentricităţi în comportament şi în prezentare, rezonanţă afectivă redusă, relaţionare slabă, ideaţie dominată de convingerea că posedă însuşiri rare, particulare, ilustrate prin clarviziune, capacitate de premoniţie, telepatie sau superstiţii
Convingeri şi experienţe senzoriale insolite, ciudate sau gândire magică, anxietate de fundal cu conţinut social, episoade psihotice tranzitorii, ruminaţii obsesive cu conţinut dismorfofobic, sexual sau agresiv, exprimare circumstanţială, metaforică, hiperelaborată
Suicid, episoade cvasi-psihotice tranzitorii, tulburarea delirantă, tulburare schizofreniformă, schizofrenie, depresia cu alura distimică, episoade depresive majore
Antisocială
Sfidarea şi violarea normelor, regulilor şi obligaţiilor sociale, conduită insensibilă, arogantă şi dispreţuitoare, lipsă de regret, remuşcare sau sentimente de culpabilitate, disponibilitate de continuă reiterare a actelor sale indezirabile, iritabilitate, impulsivitate, manifestări clastice şi agresivitate, ignorarea consecinţelor conduitei sale, incapacitatea de a învăţa din experienţe negative, tendinţa de a blama şi injuria pe alţii, incapacitate de a menţine relaţii autentice şi durabile
Instabilitate psihică, ignorarea problemelor personale curente şi de perspectivă, siguranţă de sine, aroganţă, supraestimare şi dispreţ pentru muncă, aspect şi ţinută corectă, agreabilă, volubilitate în comunicare, antecedente personale în care se distinge minciuna, înşelăciunea, evaziunea, numeroase acte ilegale sau imorale
Alcoolismul şi toxicomania, tulburare de somatizare, tulburare ciclotimică, suicid
Borderline
Intensitatea şi versatilitatea relaţiilor interpersonale, binom dispoziţional în raporturile interpersonale, reacţii impulsiv-agresive la incitaţii minime, intoleranţa solitudinii, sentimentul de vid interior, sentimentul inconsistenţei sau dispersiei identităţii
Reactivitatea şi instabilitatea dispoziţiei, comportament imprevizibil, acreditarea afectivă exclusivă, acte autodistructive repetitive
Episoade psihotice (micropsihotice), simptome psihotice propriu-zise, episoade depresive majore, tentative de suicid, alcoolism
Histrionică
Polarizarea atenţiei celorlalţi, labilitate şi versatilitate dispoziţională, comportament seducător şi provocator, catharsis afectiv facil, comunicare colorată, metaforică, conduită erotizată şi realitate sexuală, sugestibilitate, impresionabilitate, permeabilitate, dramatizarea conţinutului comunicării
Personalizarea relaţiilor, redusă disponbilitate sau incapacitate de a menţine relaţiile, abilitate pentru noutate, stimulare sau schimbare, auto-ipostaziere în roluri externe sau insolite, intoleranţă la ignorare sau marginalizare, incapacitate de amânare, entuziasmare facilă şi efemeră, comportament manipulativ, dependenţă de cel investit afectiv, ameninţări cu suicidul sau tentative suicidare demonstrative, amnezia traumelor, frustrărilor, efectelor dramatice (la belle indifference)
Tulburări de somatizare, episoade depresive, dependenţe medicamentoase, tentative suicidare, tulburări de dinamică sexuală
Narcisică
Autoevaluare exagerată, nerealistă, fantezistă, idealizarea propriei persoanei, invocarea explicită şi implicită prin conduită a calităţilor şi importanţei sale, aşteptări disproporţionate ca aceste însuşiri exagerate să fie recunoscute si tratate ca atare de către ceilalţi, conduită distantă, arogantă, emfatică, non-receptivitate şi insensibilitate la opinii diferite, sfaturi sau îndemnuri, disponibilităţi empatice reduse, aviditate pentru titluri, demnităţi, situaţii, onoruri, ranguri
Fantasme de succes nelimitat, mărire, putere, bogăţie, manipulare a relaţiilor, sensibilitate la critică, insucces, frustrare sau pierdere, sentimente ostile sau malefice pe care le proiectează asupra interlocutorilor
Tulburare distimică, tulburare depresivă majoră, alcoolism, toxicomanie
Evitantă
Sociofobie cu evitarea activităţii ocupaţionale care implică relaţii interpersonale, prudenţă excesivă şi rigoare în orice relaţionare, teama de a fi ridiculizat sau respins, teama de a nu fi criticat sau umilit în public, stare de aprehensiune sau anxietate persistentă, pervazivă şi limitativă, evitarea şi teama de a iniţia noi relaţii interpersonale, ataşamente personale restrictive, subsestimarea însuşirilor şi disponibilităţilor personale, dorinţa de a fi acceptat şi simpatizat, nevoia de tandreţe, securizare şi reasigurare, dificultate în deliberare, decizie şi angajare
Hipersensibilitate şi tendinţă la interpretativitate, tendinţă de a exagera eventualele riscuri, eşecuri, pericole, trăirea intensă, dureroasă a inacceptării, refuzului, respingerii şi discriminării, nevoia de certitudine, stabilizare şi securizare
Tulburări anxioase, depresii, fobii sociale
Dependentă
Autostimă redusă prin subestimarea calităţilor şi disponibilităţilor proprii, nevoia de aprobare, de acceptare şi de suport, sacrificii în vederea obţinerii aprobării suportului şi îngrijirii, acordă altuia girul propriilor sale responsabilităţi, dificultatea sau incapacitatea de a lua decizii în probleme curente, reducerea sau anularea iniţiativelor, nevoie de ataşament
Teama de a fi abandonat, toleranţă excesivă faţă de persoana investită ca protector, limitarea relaţiilor sociale la cei de care sunt dependenţi, evitarea responsabilităţilor, tendinţa de a interpreta orice contrariere sau dezaprobare ca expresie a neîncredereii sau incapacităţii sale
Tulburare de adaptare, tulburări anxioase şi depresive
Obsesiv-compulsivă
Înaltă valorizare a reglementărilor, regulilor şi ordinelor, performeri ai analizei şi detaliului, perfecţionism extrem, militanţi ai lucrului bine făcut, voluntari ai sacrificiului pentru muncă şi devotament, conştiinciozitate, scrupulozitate, rigiditate, intoleranţă faţă de indiferenţă, compromis şi corupţie, militanţi ai standardelor înalte autoimpuse, exigenţă faţă de ceilalţi şi tendinţa de a le impune propriile standarde, rigori sau stil de viaţă, incapacitate de a delega autoritatea, teama de schimbare a activităţii cotidiene, locului de muncă, locuinţei, adepţi fanatici ai stabilităţii, conservatorism
Înaltă valorizare a conduitelor raţionale, comunicare concretă, necesară, reală, incapacitate de exprimare a sentimentelor tandre, reducerea nuanţării emoţionale, relaţii interpersonale reduse, indecizie, dificultăţi de deliberare
Schizofrenie, depresie majoră, dezvoltări delirante de tipul delirului de relaţie, dezvoltări hipocondriace
Pasiv-agresivă
Rezistenţă la solicitare sau îndemn, temporizarea sau amânarea răspunsului la rugăminţi, ordine sau solicitări, caracterul indirect sugerat sau chiar disimulat al formulării cererilor şi al exprimării dorinţelor, dependenţa ostilă faţă de persoana semnificativă cu care se află în relaţie, refuzul schimbării, comportament lamentativ
Retroflexia ostilităţii, opoziţie faţă de autoritate, anxietate, acceptarea pasivă şi egoistă a planurilor şi acţiunilor persoanei semnificative, resentimente şi invidie, iritabilitate, cinism, impresia că sunt neînţeleşi şi insuficient apreciaţi, defect de relaţionare, automanipularea în tendinţa de justificare a poziţiei lor de dependenţă, scepticism, ambivalenţă în deliberare, neîncredere în forţele proprii, stima de sine scăzută
Suicid, distimie


               Tulburări de personalitate şi boală. Nivele de apărare a Eului în situaţia de a fi bolnav

                  Matur – sănătos şi adaptativ, cogniţie şi afectivitate integrate
                              Altruism – delegare, dar mulţumind pentru serviciile celorlalţi
                              Anticipare – planificarea realistă a evenimentelor din viitor
                              Umor – exprimarea sentimentelor şi eliberarea tensiunii
                              Sublimarea – indirect exprimarea parţială a nevoilor
                              Supresia – neluarea în seamă a unui conflict în mod conştient
                  Nevrotic – sentimente instinctuale alterate pentru individ care apar pentru un observator ca ‘amânări’
                              Deplasare – redirecţionarea sentimentelor către un obiect mai puţin încărcat afectiv
                              Disociere – alterarea sensului de identitate pentru a evita neplăcerile
                              Intelectualizare – atenţia acordată detaliului, evitarea afectului
                              Formaţiune reacţională – comportament opus rugăminţii nedorite
                              Reprimare – ‘uitarea’ unor aspecte ale realităţii
                  Imatur – normal la copiii mari, ajută adulţii la evitarea intimităţii, obişnuit în tulburările de personalitate şi dispoziţie
                              Comportament extrovertit – exprimarea comportamentală a unui conflict inconştient
                              Hipocondrie – transformarea sentimentelor în preocupări somatice
                              Agresiune pasivă – complianţă deschisă, ostilitate ascunsă
                              Proiecţie – atribuie sentimentele proprii altcuiva
                  Narcisist – normal la copiii mici, alterează realitatea pentru individ, apare bolnav mintal pentru un observator
                              Proiecţie delirantă – ideea delirantă paranoidă că sentimentele interioare provin din exterior
                              Distorsionare – reformularea grosieră a realităţii exterioare
                              Negarea psihotică – ignorarea fermă a unor aspecte evidente ale realităţii

                  Complicaţii ale tulburărilor de personalitate:
·         tulburare de somatizare
·         tulburare anxioasă/fobii sociale
·         episod depresiv major
·         episoade psihotice
·         tulburare delirantă
·         dependenţă de substanţe
·         alcoolism şi toxicomanie
·         suicid

PSIHOPATOLOGIE-TULBURARILE DE PERCEPTIE


Tulburările de percepţie

           
Activitatea senzorial-perceptivă reflectă direct şi unitar dimensiunile şi însuşirile obiectelor din realitate (stimuli), oferind informaţii atât asupra realităţii exterioare, cât şi asupra celei interioare (propriul organism).
            Percepţia integrează informaţiile oferite de senzaţii, rezultând imaginea perceptivă care va fi integrată de persoană în existenţa sa, analizată prin intermediul gândirii şi valorizată afectiv. Percepţia favorizează experienţa realităţii, trăirea acesteia de către subiect, facilitând adaptarea la realitate a acestuia.
            Caracteristicile percepţiei:
·         Obiectivitate
·         Completă, detaliată
·         Prospeţime senzorială
·         Constanţa formei
·         Independentă de voinţă

Clasificarea tulburărilor de percepţie
1. Hiperestezia rezultă din coborârea planului senzorial, senzaţiile şi percepţiile fiind resimţite de subiect ca foarte intense şi neplăcute. Poate afecta un singur analizator sau ansamblul lor (hiperestezie generală). Apare în surmenaj, neurastenii, debutul psihotic, debutul bolilor infecţioase, hipertiroidie, intoxicaţii cu diferite substanţe.
2. Hipoestezia reprezintă creşterea pragului senzorial, cu diminuarea intensităţii senzaţiilor şi scăderea numărului de stimuli receptaţi. Se întâlneşte în stări reactive, depresie, crize isterice paroxistice, tulburări de conştiinţă, schizofrenie.
3. Sinestezia constă în percepţia simultană pe o cale senzorială diferită a unui stimul receptat la nivelul unui alt analizator (ex. Audiţie colorată). Se întâlneşte în diferite intoxicaţii (mescalină, LSD, cocaină).
4. Agnozia reprezintă un deficit psiho-senzorial, caracterizat prin incapacitatea subiectului de a recunoaşte obiectele după caracteristicile lor senzoriale, în timp ce analizatorii sunt intacţi.
5. Iluzia se defineşte ca percepţie cu stimul real şi specific, denaturată şi/sau deformată. Deformarea se referă mai ales la calităţile senzoriale ale obiectelor percepute. Cu cât denaturarea este mai amplă, semnificaţia patologică creşte. În normalitate, subiectul recunoaşte deformarea, o critică şi îi completează, ajustează sensul conform realităţii. În patologie, subiectul nu încearcă să corecteze deformarea, considerând-o o reflectare autentică a realităţii.
a. Iluziile fiziologice, nepatologice – rezultă din modificarea condiţiilor perceptive, obiective a mediului perceptual sau a condiţiilor interne, subiective.
·         Iluzii prin modificarea condiţiilor perceptive – stimulare sub- sau supraliminară, depăşirea capacităţii de discriminare a unui analizator, iluzii optico-geometrice.
·         Iluzii prin modificarea mediului perceptual – stimulare monotonă, deprivare senzorială.
·         Iluzii prin modificarea condiţiilor interne: false identificări datorate unei atenţii deficitare, iluzii datorate anumitor stări afective (frică, euforie), iluzii datorate modificării stării de conştienţă (iluzii hipnagogice – la adormire şi hipnopompice – la trezire); iluzii datorate stărilor intense de oboseală, suprasolicitare, surmenaj.
b. Iluzii patologice (se întâlnesc în tulburări funcţionale ale analizatorilor, sindroame febrile, stări confuzionale, stări onirice, nevroze obsesiv-fobice şi isterice, debutul schizofreniei, stări depresive):
·         False recunoaşteri – “deja-vu, deja-connu, deja-vecu”;
·         False nerecunoaşteri – “jamais-vu, jamais-connu, jamais-vecu”; rolul principal în producerea lor îl au mecanismele memoriei;
·         Paraeidolii – se caracterizează printr-o intensitate şi vivacitate deosebită a iluziei, imaginaţia implicată în acest fenomen putând fi foarte bogată; sunt considerate o punte de trecere către halucinaţii, datorită criticii variabile şi participării afective intense a subiectului;
·         Alte iluzii – vizuale (micropsii – obiectele par mai mici, macropsii – obiectele par mai mari; dismegalopsii – obiectele par alungite sau lărgite; metamorfopsii – obiectele par deformate; paropsii – distanţa dintre obiecte este deformată; teleopsii – obiectele par mai îndepărtate), auditive (sunetele par mai intense, mai vagi, mai nete sau mai şterse, mai apropiate sau mai îndepărtate decât în realitate), olfactive (parosmii), gustative etc.
6. Halucinaţia este o percepţie fără obiect de perceput, subiectul se comportă ca şi cum ar avea o senzaţie sau o percepţie, atunci când în condiţiile normale ale realităţii exterioare aceste senzaţii sau percepţii nu se realizează.

Caracteristici
Halucinaţii psiho-senzoriale (corespund definiţiei halucinaţiei)
Halucinoze
Halucinaţii psihice
Senzorialitatea experienţei
mare
medie
Nulă
Proiecţia spaţială
În spaţiul senzorial
În spaţiul senzorial
În afara spaţiului senzorial
Convingerea în realitatea lor
Prezentă
Absentă
Absolută, dar cu caracter xenopatic (impusă subiectului de către altcineva)
Rezonanţa (participarea) afectivă
Anxiogenă (subiectul reacţionează prin teamă)
Nelinişte
Impunerea unor sentimente
Fig. 1. Clasificarea descriptivă a halucinaţiilor



Senzaţii parazite
Un excitant care acţionează pe un receptor periferic provoacă apariţia unei senzaţii care nu corespunde cu acţiunea stimulului propriu-zis (ex. Un curent electric, inflamaţia sau compresiunea pot provoca senzaţii luminoase, zgomote, mirosuri)
Halucinaţii funcţionale
Percepţii false care apar în paralel şi simultan cu o percepţie reală (ex. Zgomotul roţilor de tren este perceput în paralel cu zgomotul unor avioane)
Halucinaţii eidetice
Proiecţii în exterior ale unor imagini, obiecte sau fiinţe percepute recent, în condiţiile unor stări afective intense
Halucinaţii fiziologice
În condiţiile modificării stării vigile – trecerea de la veghe la somn (hipnagogice) sau de la somn la veghe (hipnopompice), în inducţia hipnotică
Halucinoze
Esenţa lor patologică este recunoscută de către subiect, acesta neabordând un comportament legat de conţinutul acestor percepţii
Halucinoide
Se situează între reprezentări vii, acurate şi halucinaţii vagi, apar în perioada de geneză sau extincţie a halucinaţiilor, pot fi asimilate halucinozelor, prin lipsa de convingere a subiectului de existenţa lor reală
Fig. 2. Fenomene de tip halucinator înrudite cu halucinaţiile


Tipul de halucinaţie



Halucinaţii auditive










Halucinaţii auditive

Subtipuri


elementare
Descriere
Acoasme, foneme – zgomote vagi (foşnete, ţiuituri, pocnete)
Circumstanţe de apariţie

Patologia urechii
Boli neurologice
Stări confuzive (ex. Din aura epileptică = starea care precedă criza epileptică)
Psihoze







comune
Sunete la care subiectul le atribuie o sursă sau o modalitate de producere bine definită (dangăt de clopot, sunetul apei, sunete muzicale etc.)


complexe (acustico-verbale)
Fragmentare (subiectul percepe silabe, fragmente sintactice) sau cu conţinut precis; vergiberaţie halucinatorie (subiectul nu înţelege vocile pe care le aude)


Schizofrenie
Sindromul paranoid
Stări depresive
Parafrenie
Psihoza alcoolică
Halucinaţii vizuale
elementare
Imagini percepute ca scântei, linii, puncte luminoase (fosfene, fotopsii)
Afecţiuni oftalmice
Tulburări neurologice (migrene, leziuni ale lobului occipital, epilepsie)
Stări confuzionale (în sevrajul alcoolic complicat apar zoopsii)
Schizofrenia paranoidă
Parafrenia

complexe
Fantasmoscopii (obiecte slab conturate) sau figurate (obiecte precise, zoopsii – halucinaţii cu conţinut animal)


scenice
Panoramice (statice) sau cinematografice (dinamice)

Halucinaţii olfactive şi gustative
plăcute
Parfumuri, esenţe, miresme
Crizele din epilepsia de lob temporal
Tumori şi leziuni ale lobului temporal
Psihoza afectivă bipolară (în concordanţă cu tonalitatea afectivă)
Sevrajul alcoolic complicat (delirium tremens)
Sindromul paranoid
Psihoze de involuţie
Nevroze de tip obsesiv, fobic, isteric

neplăcute
Mirosuri grele, fetide, de putrefacţie, gusturi metalice, astringente

Halucinaţii tactile
interne
Arsuri, dureri, mişcări ale unor insecte subcunatat
Intoxicaţii (cocaină, haşiş, LSD)
Psihoze alcoolice acute şi subacute (halucinaţii zoopatice)
Psihoze de involuţie (delir cu ectoparaziţi Ekbom)

externe
Arsuri, căldură, atingeri, săruturi, curenţi de aer, înţepături

Halucinaţii corporale (sensibilitatea generală şi internă – proprioceptivă şi interoceptivă)
Modificări ale organelor interne
Arsuri interne, modificări ale viscerelor (organele interne sunt în putrefacţie sau înlocuite cu obiecte metalice), schimbarea poziţiei unor organe




Delirul hipocondriac
Schizofrenia paranoidă
Psihoze de involuţie – sindromul Cotard (idei delirante de negaţie, de enormitate a organelor, de imortalitate, asociate cu negarea halucinatorie a viscerelor)


Localizări genitale, percepute ca violuri, senzaţii de orgasm, introducerea de corpuri străine în rect


Posesiunea zoopatică
Existenţa unor fiinţe naturale (şerpi, lupi) sau supranaturale (demoni, spirite) în interiorul corpului


Metamorfozarea
Transformare într-un animal

Fig. 3. Tipuri de halucinaţii psiho-senzoriale
           
            Asocierile halucinatorii – grupează mai multe tipuri de halucinaţii (vizuale cu auditive, olfactive cu gustative, tactile cu corporale). În psihozele de involuţie se asociază halucinaţii corporale (în special în zonele genitale) cu cele olfactive. În parazitozele halucinatorii se întâlnesc asocieri de halucinaţii vizuale cu cele tactile (din intoxicaţiile cu alcool, cocaină etc.).
Halucinaţiile psihice (pseudohalucinaţiile) – autoreprezentări aperceptive, caracterizate prin automatism, exogenie şi rezistente la controlul voluntar. Le lipseşte obiectivitatea spaţială şi caracterul de senzorialitate, fiind localizate în spaţiul intrapsihic. Diferă de reprezentările normale prin caracterul de stranietate, exogenitate, pacientul le trăieşte ca pe nişte fenomene străine, impuse din afară, nu le percepe pe căile senzoriale obişnuite. Rezistenţa subiectului la aceste halucinaţii şi controlul lor voluntar sunt minime, chiar nule.

Tipuri de halucinaţii
Halucinaţii psihice acustico-verbale
Descriere
- voci interioare, ecoul gândirii sau al lecturii, gânduri transmise
- trăirile vin din afara subiectului prin intruziune, fiind atribuite altcuiva
- “transmiterea gândurilor”, telepatie, comunicare misterioasă, limbaj fără cuvinte, subiectul are impresia că şi-a pierdut intimitatea gândurilor şi voinţa, fiind supus voinţei altcuiva
Circumstanţe de apariţie










Deliruri cronice




Majoritatea psihozelor (în special schizofrenia – sindromul de transparenţă – influenţă a gândirii)
Halucinaţii psihice vizuale
- imagini simple sau scene panoramice în spaţiul intrapsihic, subiectul are impresia că trăieşte într-o lume a scenelor imaginare
- subiectul le vede cu “ochii minţii”, cu “ochii interiori”

Halucinaţii psihice motorii
- legate de limbajul interior şi expresia motorie a acestuia (verbală şi scrisă)
- subiectul are senzaţia că vorbeşte (fără antrenarea nervilor faciali)
- subiectul schiţează mişcări ale limbii şi buzelor
- subiectul are impulsuri verbale,”este făcut să vorbească” (automatism verbal)

Fig. 4. Tipuri de halucinaţii psihice (pseudohalucinaţii)



ÎN PSIHOPATOLOGIE ŞI PSIHIATRIE TULBURĂRILE DE PERCEPŢIE APAR GRUPATE, ÎNSOŢITE DE O SIMPTOMATOLOGIE COMPLEXĂ!!!


Tulburările de atenţie

          Atenţia este o funcţie psihică ce constă în activarea, tonifierea, mobilizarea, focusarea selectivă şi concentrarea proceselor psiho-comportamentale, având ca scop reflectarea optimă a realităţii şi autoreglarea eficientă a activităţii.
            Caracteristicile atenţiei:
·         Volumul (cantitatea de unităţi care intră simultan în planul conştiinţei)
·         Concentrarea
·         Stabilitatea (caracteristică a concentrării, opreşte fluctuaţia atenţiei)
·         Distributivitatea (focalizarea atenţiei pe mai multe planuri)
·         Comutativitatea/flexibilitatea (capacitatea de restructurare rapidă a atenţiei)
După gradul de implicare a voinţei, distingem atenţia involuntară (spontană), atenţia voluntară şi cea postvoluntară.

Clasificarea tulburărilor de atenţie (disprosexii)
1. Hiperprosexia – creşterea atenţiei către un anumit domeniu, concomitent cu diminuarea atenţiei (hipoprosexie) pentru restul domeniilor. Mai precis se referă la scăderea comutativităţii atenţiei cu creşterea concentrării pe domeniul de interes. Se întâlneşte în condiţii de normalitate (creştere a interesului, situaţii de pericol, stări de excitaţie psiho-fiziologică, intoxicaţii uşoare cu alcool sau cafeină) şi în condiţii psihopatologice (tulburarea obsesiv-fobică, cenestopatii, delirul hipocondriac, stările maniacale, retardul mental/oligofrenia).
2. Hipoprosexia – diminuarea atenţiei, afectează orientarea selectivă a comportamentului spre un anumit domeniu. Apare în normalitate (surmenaj, oboseală) şi în psihopatologie (tulburări anxios-depresive, schizofrenie, stări maniacale).
3. Aprosexia – abolirea atenţiei, apare în stările confuzionale, sindromul catatonic, demenţe, oligofrenii (fiind determinată de scăderea globală a randamentului intelectual).


Tulburările de memorie

Memoria – ansamblul proceselor de memorare, stocare şi reactualizare (prin recunoaştere şi reproducere) a informaţiilor primite din mediu.
Tulburările de memorie (dismnezii) se pot clasifica în cantitative şi calitative.

Dismnezii cantitative
1. Hipermneziile constă în evocări involuntare, rapide şi uşoare, tulmultoase şi multiple, mijlocind îndepărtarea subiectului de momentul prezent. Pot apărea în condiţii normale (evocări legate de evenimente deosebite, trăite intens) şi în condiţii psihopatologice, când se produce o îngustare a câmpului de conştiinţă (psihoze – paranoia, tulburarea de personalitate paranoidă, oligofrenii, debutul demenţei, nevroze obsesionale şi isterice, condiţii de detenţie, sindromul hipermnezic emoţional paroxistic tardiv, stări febrile, intoxicaţii uşoare cu eter, cloroform, barbiturice, toxicomanii, aura epileptică).
a. Mentismul – derulare involuntară caleidoscopică a unor amintiri, idei.
b. Viziunea retrospectivă – retrăirea evenimentelor principale ale existenţei în câteva momente. Apare în situaţii de pericol vital, crize paroxismale, atacuri de panică, stări confuzionale halucinatorii, crize epileptice de lob temporal.
2. Hipomneziile constă în evocări deficitare, lente şi anevoioase, indiferent de efortul voluntar realizat de către subiect pentru a-şi reaminti unele evenimente. Sunt legate de deficitul de atenţie (hipoprosexii). Se pot întâlni în condiţii de normalitate (evenimente insuficient fixate sau neglijate, stări de oboseală sau surmenaj) şi în psihopatologie (nevroze, oligofrenii, debutul demenţelor).
a. Lapsusul – dificultate pasageră de evocare, cu aspect lacunar.
b. Anecforia – subiectul evocă, ajutat de anturaj, anumite evenimente ce păreau uitate.
3. Amneziile constă în imposibilitatea fixării sau evocării anumitor informaţii, situaţii, evenimente trăite. În funcţie de debutul amneziei, pot fi clasificate în anterograde (de fixare) şi retrograde (de evocare).
a. Amneziile anterograde – imposibilitatea fixării imaginilor şi evenimentelor după un anumit moment (“agresiune factorială”), dar cu conservarea evocărilor anterioare acelui moment. Deficienţa este de fixare, informaţiile stocate sunt nealterate, iar memoria evenimentelor îndepărtate este conservată. Apare în stări nevrotice, stări reactive psihogene, sindromul Korsakov (alcoolic, traumatic, infecţios), stări confuzionale, psihoza afectivă bipolară.
b. Amneziile retrograde – imposibilitatea evocării imaginilor şi evenimentelor situate anterior unui anumit moment (“agresiune factorială”), dar cu posibilitatea de fixare a informaţiilor situate posterior acelui moment. Deficienţa este de evocare, informaţiile noi putând fi fixate şi evocate.

Tipul amneziei


Anterogradă
Memoria prezentului
Fixarea

Alterată
Memoria trecutului
Evocarea

Conservată
Tipul disocierii

Alterarea fixării
Conservarea evocării
Subtipuri
Circumstanţe de apariţie

Demenţe
Afazia Wernicke
Sindromul Korsakov
Postparoxism epileptic
Posttraumatisme cranio-cerebrale
Nevroze
Sindroame psiho-organice

Retrogradă
Conservată
Alterată
Conservarea fixării
Alterarea evocării
Lacunare





Elective





progresive







Fig. 1. Relaţii dintre amnezia anterogradă şi cea retrogradă

            b1. Amneziile retrograde lacunare (localizate) – rezultatul fixării absente sau superficiale a unui moment, eveniment, ceea ce duce la imposibilitatea evocării ulterioare a acestuia.
            b2. Amneziile retrograde elective – au un substrat psihic, cu încărcătură afectivă. Unele amintiri dezagreabile sunt împinse în inconştient, această “uitare” fiind, însă, reversibilă. Uneori pot fi globale, subiectul îşi uită întregul trecut, inclusiv identitatea.
            b3. Amneziile retrograde progresive (retro-anterograde) – tulburare generală a memoriei, cuprinzând atât evocarea (memoria trecutului), cât şi fixarea (memoria prezentului), fără a mai depinde de un anumit moment (“agresiune factorială”). Este cea mai gravă formă, indicând o alterare puternică a funcţiilor psihice. Se întâlneşte cel mai des în stadiile avansate ale demenţelor.

            Dismnezii calitative (paramnezii)
Se deosebesc de cele cantitative prin faptul că, pe lângă deficitul de conţinut mnezic, subiectul încearcă să compenseze aceste lacune prin aranjarea evenimentelor fie în altă ordine cronologică, fie schimbând poziţia sa faţă de evenimentele evocate, alterând noţiunea de “timp trăit”. Se caracterizează prin: evocări deteriorate ale evenimentelor recente sau îndepărtate, fără legătură cu realitatea obiectivă trăită de subiect.Această deteriorare va fi compensată de subiect prin propria sa contribuţie.
            1. Tulburări ale sintezei mnezice imediate (iluzii mnezice) – evocări eronate ale evenimentelor trăite, neîncadrate corect în timp şi spaţiu sau nerecunoscute de subiect, deşi au fost experimentate de acesta.
            a. Criptomnezia – iluzie mnezică în care o idee, un material, o lucrare de care subiectul a auzit sau pe care a văzut-o este considerată ca fiindu-I proprie. Apare în schizofrenie, deliruri sistematizate (paranoia sau parafrenie), demenţe.
            b. Falsa recunoaştere – iluzie mnezică în care o persoană necunoscută de subiect este considerată drept cunoscută. Poate fi difuză sau generală (deja-vu, deja-connu, deja-vecu), limitată la o singură persoană, obiect sau stare de conştiinţă. Falsa nerecunoaştere se întâlneşte mai rar, pacientul nu este sigur că recunoaşte persoane deja văzute, cunoscute. “Iluzia sosiilor” (Capgras, 1924) este o falsă nerecunoaştere, pacientul considerând ca sosie o persoană pe care o cunoaşte în mod sigur, şi apare în surmenaj, obnubilare, fazele maniacale, schizofrenie, deliruri cronice, sindromul Korsakov, psihastenii.
            c. Paramneziile de reduplicare – iluzie mnezică în care pacientul consideră că o situaţie sau o persoană nouă este identică cu o situaţie, persoană întâlnită anterior. Se întâlneşte rar în demenţele presenile.
            2. Tulburări ale rememorării trecutului (allomnezii) cuprind falsificări mnezice, sub aspect cronologic sau sub aspectul situării în realitate.
            a. Pseudoreminiscenţele – falsificarea mnezică sub aspect cronologic, subiectul trăieşte în prezent evenimentele care s-au petrecut în realitate în trecut. Apare în sindromul Korsakov.
            b. Ecmnezia – falsificarea mnezică sub aspect cronologic, inversă pseudoreminiscenţelor, subiectul se întoarce în trecut şi retrăieşte activ evenimentele reale din trecut. Apare în isterie.
            c. Viziunile panoramice ale trecutului – în situaţii de criză sau pericol vital, subiectul are iluzia că retrăieşte instantaneu întreaga existenţă. Apare în demenţe, stări confuzionale, epilepsia de lob temporal, isterie.
            d. Confabulaţiile – falsificare mnezică sub aspectul situării în realitate, subiectul reproduce anumite evenimente imaginare, fiind convins că evocă trecutul real, scopul fiind acela de a compensa lacunele mnezice. Confabulaţiile pot fi: de perplexitate, de jenă, de încurcătură, mnezice, fantastice, onirice. Nu sunt intenţionate şi apar pentru a suplini deficitul mnezic. Se întâlnesc în sindromul Korsakov, stări confuzionale, oligofrenii, stări maniacale (confabulaţii cu caracter ludic).


Tulburările de gândire

            Gândirea – funcţia cea mai organizată a psihicului uman, prin care se integrează şi se prelucrează informaţia preluată din realitatea interioară şi exterioară, realizându-se trecerea la un nivel superior al cunoaşterii.
            Caracteristicile gândirii:
·         Caracter mijlocit (integrează afectivitatea, atitudinile emoţionale, funcţiile mnezico-prosexice, percepţia şi reprezentarea, experienţa anterioară a subiectului)
·         Caracter generalizat abstract (simplifică realitatea, o reduce la caracteristici esenţiale, o reconstruieşte şi o generalizează)
·         Caracter creator (îmbogăţeşte şi remodelează realitatea pe baza proiectelor şi planurilor elaborate)
·         Caracter operaţional (informaţia este transformată, prin scheme logice şi noţiuni, într-un sistem de acţiuni organizate, orientând comportamentul subiectului).

Clasificarea tulburărilor de gândire
1. Tulburări în discursivitatea gândirii
Tulburări în ritmul gândirii
            a. Accelerarea ritmului gândirii – înlănţuire extrem de rapidă a ideilor, cu multiplicarea numărului de asociaţii, care pierd însă din profunzime, cu evocări exagerate şi numeroase digresiuni (paranteze) care întrerup firul principal al discursului. Se asociază cu tulburări de atenţie care determină incapacitatea subiectului de a se concentra asupra unei anumite teme.
            b. Lentoarea ideativă – scădere a numărului de idei, de posibilităţi de asociere, evocări dificile, diminuare a forţei de reprezentare şi a imaginaţiei.

            2. Tulburări în fluenţa gândirii
            a. Fading-ul mintal (Guiraud) – scădere progresivă a gândirii, manifestată printr-o încetinire a ritmului verbal, ca şi cum pacientul ar fi detaşat de ceea ce spune.
            b. Barajul ideativ (Kraepelin) – oprirea ritmului ideativ.

3. Tulburări în ansamblul gândirii (în judecăţile şi raţionamentele gândirii)
            a. Ideile dominante – se detaşează din contextul general al ideilor, impunându-se la un moment dat, fiind legate de anumite particularităţi ale personalităţii subiectului, de unde şi hipervalorizarea acestor idei, fie că subiectul este sau nu conştient de aceasta.
            b. Ideile prevalente (Wernicke) – se impun gândirii ca nucleu al unui sistem delirant şi este în acord cu personalitatea subiectului, în ciuda dezacordului cu realitatea. Are tendinţa de a se dezvolta şi de a îngloba persoanele şi evenimentele din jur. Prezintă un crescut potenţial psihopatologic delirant.
            c. Ideile obsesive – se impun gândirii, o invadează, sunt recunoscute de subiect ca parazite, fiind străine de personalitatea subiectului (egodistone).
            d. Ideile delirante – în dezacord evident cu realitatea obiectivă, subiectul crede însă în realitatea lor şi este insensibil la argumentele logice care I se aduc. Aceste idei îi modifică concepţia despre sine şi despre lume, trăirile afective şi comportamentul.

Tipul de idee delirantă

Idei de persecuţie
Conţinut psihopatologic

Convingerea subiectului că suferă prejudicii morale, materiale sau fizice, simţind că ceilalţi îi sunt ostili
Idei cu conţinut depresiv (de vinovăţie, autoacuzare, inutilitate, ruină)
Raportarea unor situaţii nefavorabile reale la acţiunile sau trăirile subiectului, negarea capacităţilor intelectuale şi fizice, a posibilitătilor materiale
Idei hipocondriace
Convingeri privind existenţa unor boli incurabile şi foarte grave, în dezacord cu starea de sănătate reală a subiectului
Sindromul hipocondriac
Centrat în jurul ideilor hipocondriace, cărora li se adaugă anxietatea şi cenestopatiile
Idei de gelozie şi erotomanie
Subiectul se crede victima infidelităţii partenerului/ei
Idei de filiaţie (de provenienţă ilustră)
Convingerea subiectului că provine dintr-o familie mult superioară familiei sale reale sau că are provenienţă divină.
Idei de reformă, invenţie, idei mistice
Idei legate de capacitatea intelectual-creatoare a subiectului, în domeniul ştiinţific, socio-politic, religios
Idei de grandoare
Idei legate de calităţile fizice şi psihice deosebite ale subiectului sau de situaţia sa socială şi materială
Idei de relaţie
Convingerea subiectului că anturajul şi-a schimbat atitudinea faţă de el, exercitând asupra sa o influenţă nefavorabilă, criticându-I acţiunile şi calităţile
Idei de influenţă
Credinţa subiectului că se află sub influenţa acţiunii unor forţe xenopatice (din afara sa)
Idei metafizice şi cosmogonice
Preocupări bizare ale subiectului, legate de probleme ca metempsihoza, cosmogonia, biogeneza etc.
Fig. 1. Clasificarea tipurilor de idei delirante

e. Structurarea delirantă (delirul) – tendinţa ideilor delirante de a se asocia, sistematiza, restructurând gândirea într-un mod particular.
            e1. Delirul sistematizat – idei delirante ce se alcătuiesc în judecăţi şi raţionamente, aparent logice, dar pornind de la premise false.

Tipul de delir sistematizat

Delir pasional şi de revendicare
Conţinut psihopatologic

Întreaga gândire este subordonată unei idei prevalente, cu creşterea tonusului afectiv (elementul dinamic în construirea acestui delir)
Delir senzitiv de relaţie (Kretschmer)
Trăirea de către individ a unui conflict cu grupul, pe fondul unei personalităţi vulnerabile, în dezacord cu aspiraţiile propuse pe care nu le poate îndeplini
Delir de interpretare (Serieux şi Capgras)
Cumul de interpretări, presupuneri, pseudoraţionamente care se organizează conform unui postulat iniţial
Fig. 2. Tipuri de deliruri sistematizate

            e2. Delirul nesistematizat – structurare mult mai redusă a ideilor delirante, aparenţa logică se pierde, iar subiectul nu caută o argumentare raţională.

Tipul de delir nesistematizat

Delir fantastic sau de imaginaţie (parafrenic)
Conţinut psihopatologic

Se caracterizează prin tematica fantastică, bogăţia imaginativă, coexistenţa lumii delirante cu cea reală, la care subiectul continuă să se adapteze (dubla contabilitate)
Stări delirant-halucinatorii, bufee delirante (sindromul paranoid)
Deliruri nesistematizate, însoţite de tulburări perceptive de tip halucinator
Delir indus (“folie a deux”- nebunia în doi)
Aderenţa unuia dintre membrii unui cuplu la delirul celuilalt (pot exista forme de delir în trei, patru, delir multiplu, delir în masă)
Fig. 3. Tipuri de deliruri nesistematizate

            4. Tulburări operaţionale ale gândirii
            Pot fi pasagere (reversibile), atunci când randamentul şi eficacitatea gândirii şi capacitatea de creaţie scad (în surmenaj, stări reactive, posttraumatice, infecţii, intoxicaţii) sau permanente. Acestea din urmă sunt:
            a. Staţionarea (nedezvoltarea gândirii) – incapacitatea subiectului de a atinge anumite nivele operaţionale, de la cele complexe (abstractizare, generalizare) la cele elementare (limbaj articulat, capacitatea de autoîngrijire). Este un semn evident de retard mental (oligofrenie).
            b. Tulburări progresive ale gândirii – scăderi progresive şi globale ale întregii existenţe psihice, afectând în primul rând gândirea, cu capacitatea de generalizare şi abstractizare. Constituie un semn diagnostic pentru demenţe.
            Sindromul demenţial – caracteristici: scăderea capacităţilor intelectuale, cu perturbarea funcţionării socio-profesionale; tulburări grave şi ireversibile de memorie şi gândire; modificarea trăsăturilor personalităţii premorbide (înainte de îmbolnăvire); absenţa tulburărilor de vigilitate.





Tulburările de comunicare

          Comunicarea interumană reprezintă modalitatea de realizare a schimburilor de informaţie dintre subiecţii umani, printr-un ansamblu specific de procese psihomotorii, în care canalul principal este cel verbal, la care se adaugă cele nonverbale. Limbajul, ca modalitate de comunicare verbală, dă specificitate şi semnificaţie comunicării interumane. Comunicarea non-verbală se realizează prin: ţinută, mimică, gestică, atitudine, completând limbajul verbal. Comunicarea non-verbală poate fi: metaverbală (sprijină şi întăreşte comunicarea verbală), paraverbală (în contrasens cu cea verbală), disverbală (modificare patologică a comunicării non-verbale).

            Tulburările comunicării verbale
          1. Tulburări ale expresiei verbale
            a. Ritmul verbal

Tulburările ritmului verbal

Tahifemia
Conţinut psihopatologic

Accelerarea ritmului limbajului
Circumstanţe de apariţie

Stări de insomnie
Stări de agitaţie
Palilalie (asociată cu iteraţia)
Bradifemia
Încetinirea ritmului limbajului
Stări depresive
Demenţe
Oligofrenii
Epilepsie
Afemia
Imposibilitatea de a vorbi (deşi subiectul îşi mişcă buzele, îşi exprimă incapacitatea de comunicare verbală prin mimică şi gestică)
Leziuni neurologice
Ritm neregulat
Baraj verbal (discontinuitate corespunzătoare blocajelor gândirii)
Schizofrenie
Stereotipii
Fig. 1. Tulburări ale ritmului verbal

b. Debitul verbal

Tulburările debitului verbal

Hiperactivitatea verbală simplă (bavardajul)
Conţinut psihopatologic


Fluxul de cuvinte este crescut
Circumstanţe de apariţie


Personalităţi dizarmonice
(tulburări de personalitate)
Logoreea
Creştere a ritmului şi debitului cuvintelor
Stări de excitaţie, agitaţie
Stări maniacale
Sindrom paranoid
Hipoactivitatea simplă
Aspect ezitant şi monoton al vorbirii
Psihastenii

Inactivitatea totală (mutismul)
Absenţa vorbirii legată de un factor afectiv, fără leziuni ale centrilor sau organelor vorbirii
Isterie
Stări de stupor reactiv
Catatonie
Stupor depresiv
Stări confuzionale
Demenţe
Tulburarea obsesiv-compulsivă

Mutismul relativ – expresia verbală este redusă, se păstrează mimica, gestica, limbajul scris
Stări confuzionale
Stări delirante

Mutismul discontinuu (semimutismul) – o altă formă a mutismului relativ

Inactivitatea totală (mutacismul)
Mutism deliberat, voluntar
Stări maniacale
Stări delirante
Tulburări de personalitate (histrionică, schizoidă)
Oligofrenie
Demenţe
Simulare
Fig. 2. Tulburări ale debitului verbal

c. Intonaţia
            c1. Intensitatea vorbirii – vorbirea cu voce tare, exclamaţiile, strigăte (în stările de excitaţie, agitaţie, sindromul paranoid, stări hipomaniacale); vorbirea cu voce şoptită (în depresie, isterie – musitaţie).
            c2. Coloratura vorbirii – vorbire monotonă (în depresie), afectată, puerilă, manieristă (în schizofrenie).
            d. Tulburările fonetice – tulburări ale articulării şi pronunţării cuvintelor (dizartrii şi dislalii), apar în afecţiuni neurologice (boala Parkinson, boala Wilson, coree) şi în afecţiuni psihice, reprezentate de: rotacism, sigmatism, rinolalie, balbism (isterie, tulburări anxioase, schizofrenie, demenţe).
e. Tulburările de semantică şi sintaxă – modificări apărute la nivel de cuvânt, frază, limbaj. Apar în schizofrenie, deliruri cronice, stări confuzionale, afazii, tulburări demenţiale.
            e1. Paralogismul – un cuvânt normal utilizat în sens diferit de cel uzual.
            e2. Neologismul – un cuvânt nou, creat prin compoziţie, contaminare, fuziune a unor fragmente de cuvinte.
            e3. Embololalia – inserţia într-un discurs normal a unor cuvinte străine frazei care revin periodic.
            e4. Agramatismul – limbajul lipsit de articole, conjuncţii, prepoziţii, redus la un “stil telegrafic”.
            e5. Paragramatismul – expresii bizare şi neologisme, plecând de la rădăcini corecte.
            e6. Elipsa sintactică – suprimarea unor cuvinte care ar da sens frazei, în timp ce elementele principale rămân în structura ei.
            e7. Onomatonomia – repetarea obsedantă a unuia sau mai multor cuvinte, în general grosolane.
            e8. Asintaxa – limbajul lipsit total de structură gramaticală, constând într-o succesiune de cuvinte care îşi păstrează semnificaţia în sine.
            e9. Stereotipiile verbale – repetarea de cuvinte izolate sau grupate invariabil, cu caracter ritmat, regulat, monoton.
            e10. Ecolalia – repetarea cuvintelor interlocutorului, de obicei cu reproducerea intonaţiei.
            e11. Psitacismul – vorbirea total lipsită de sens, “salată de cuvinte”.
            e12. Glosomania – ansamblul manifestărilor verbale neoformate, acumulate fără sintaxă, lipsite de semnificaţie proprie, nu are valoare de mesaj, este doar o exprimare megalomană (în manie şi schizofrenie).
            e13. Verbigeraţia – înşiruirea automată de cuvinte fără legătură, fragmente de fraze sau fraze întregi fără legătură între ele, cu deformarea sintaxei şi neologisme ce determină incomprehensibilitatea limbajului.

Denumire                                                                                              Manifestări psihopatologice
Schizofazie (Kraepelin) sau discordanţă verbală (Chaslin)
Discurs specific care, după un debut prin câteva fraze comprehensibile, se transformă într-un limbaj ermetic, prin intercalarea într-un debit rapid a cuvintelor cu neologisme. Doar intonaţia ne indică participarea afectivă - interogaţie, ură, declaraţie etc.
Glosolalie (Flournay)
Structurarea unei limbi noi, ce se organizează şi se îmbogăţeşte progresiv, de obicei cu un conţinut delirant de tip paranoid
Pseudoglosolalie
Deformare sistematică a unor cuvinte, ce generează un limbaj aparent nou, puţin diferit de un jargon
Schizoparalexie
Introducerea de litere parazite în cuvintele pronunţate de pacient
Schizoparafazie (Bobon)
Gradul extrem al discordanţei verbale
Limbaj incoerent
Formă de maximă alterare, incomprehensibil
       Fig. 3. Tulburările semantice în schizofrenie
2. Tulburări ale expresiei grafice
a. Hiperactivitatea (graforeea) –  nevoia imperioasă de a scrie, asociată de obicei cu logoreea. Apare în accesele maniacale, schizofrenie, deliruri cronice, tulburări de personalitate. Intoxicaţia cu cuvânt este o formă particulară a graforeei (bolnavul scrie un singur cuvânt de foarte multe ori) şi apare în demenţe, precum şi în schizofrenia hebefrenică.
            b. Inactivitatea (refuzul scrisului) – în general asociată mutismului, uneori cu disocierea acestora (pacientul refuză să vorbească, dar acceptă să scrie).
c.Tulburări ale morfologiei scrisului
c1. Tulburări ale caligrafiei -  micrografii, macrografii, manierisme, stereotipii etc.
c2. Tulburări ale dispunerii textului în pagină –  scris în cerc, pătrat, adnotări bizare etc.
c3. Policromatografia –  pacientul scrie utilizând mai multe culori, atunci când circumstanţele nu o cer.
c4. Tulburări semantice – neografisme, paragrafisme, embolografia, schizografia, pseudografia, ermetismul (simboluri), grifonajul (scrisul se transformă într-o mâzgălitură).
3. Afaziile – totalitatea tulburărilor de exprimare şi înţelegere a limbajului oral şi scris, datorate unor leziuni neurologice clare.

Tulburările comunicării nonverbale
1. Ţinuta – aspectul exterior (îmbrăcămintea, pieptănătura, atitudinea), indicând gradul de conformism la normele sociale, în raport cu vârsta, sexul, necesităţile subiectului.
a. Ţinuta dezordonată – în oligofrenii, demenţe, stări confuzionale, schizofrenie, manie. Gatismul este un aspect particular, caracterizat prin pierderea capacităţii de autoîngrijire (în stadiile avansate ale demenţelor, oligofrenii de grad sever).
b. Rafinamentul vestimentar – în isterie, tulburările de orientare sexuală (homosexualitate), schizofrenie (într-o formă particulară).
c. Ţinuta excentrică (detalii vestimentare bizare) – în schizofrenie, deliruri cronice (în concordanţă cu conţinutul delirului), stări maniacale (conform tendinţelor ludice şi erotice).
d. Ţinuta pervertită cisvestismul (îmbrăcăminte nepotrivită cu vârsta sau situaţia prezentă a subiectului) apare în tulburările de personalitate, schizofrenie, manie; transvestismul (utilizarea îmbrăcămintei sexului opus, ca perversiune sexuală), se asociază uneori cu homosexualitatea şi este mai frecventă la bărbaţi.
2. Mimica – expresia facială se modifică după coduri determinate socio-cultural.
a. Hipermimiile – în stări maniacale, depresive, deliruri de grandoare, de persecuţie.
b. Hipomimiile – în sindromul catatonic, stuporul depresiv, oligofrenii.
c. Paramimiile – disocieri dintre limbajul verbal şi expresia mimică. Sunt specifice schizofreniei (surâsul schizofren, prostraţie, furtuni mimice, incoerenţă mimică, mimică impulsională, manierisme şi stereotipii faciale).

3. Gestica – totalitatea mişcărilor voluntare şi involuntare cu funcţie de exprimare, simbolizare, semnificare.
a. Ticurile – gesturi scurte, involuntare, repetitive, parazite, afectând anumite grupe musculare şi reproducând o mişcare reflexă care în condiţii normale ar avea o funcţie precisă, în absenţa unei cauze organice (ex. mişcări simple - clipit, tuse, ridicări de umăr etc. sau mişcări complexe – mişcări ale membrelor). Ticurile sunt întărite de componenta afectivă – anxietate, nelinişte, stări conflictuale, diminuându-se atunci când subiectul este liniştit. Se întâlnesc în: tulburări anxioase, obsesiv-compulsive, psihastenie, sindromul Gilles de la Tourette (asocierea unor ticuri multiple în special din regiunea capului şi membrelor, alături de ticuri vocale şi impulsul incontrolabil la pornolalie).
b. Manierismul – mişcări parazite care accentuează expresivitatea gesticii, dând impresia de artificialitate. Apare în simulare, schizofrenie, isterie.
c. Bizareriile gestuale – formă exagerată a manierismului, gestica deţine o simbolistică incomprehensibilă.
d. Negativismul – refuzul stabilirii comunicării, prin rezistenţa la orice solicitare din exterior. Apare în schizofrenie, oligofrenii, stări confuzionale, depresie.
e. Stereotipiile – conduite repetitive, cu caracter mai puţin simbolic şi mai inteligibile. Au o logică în sine care este, însă, inadecvată situaţiei prezente. Apar în schizofrenie, oligofrenii, demenţe, afecţiuni neurologice cronice.
f. Perseverările – persistenţa unor atitudini şi gesturi atunci când acestea nu mai sunt cerute de o situaţie sau o comandă. Apar în demenţe, oligofrenii, schizofrenie.